Despre „cerberii cu afinităţi”

Teoretic, cei în măsură să emită diagnosticul şi prognoza culturii româneşti sunt criticii. Aceşti specialişti ai artelor, în toată splendoarea formelor de expresie artistică – literatură, muzică, pictură, sculptură – au creat un soi de bisericuţe în jurul lor, pe care le apără cu sfinţenie. Criticul de azi vede, în funcţie de afinităţi, rebuturile sau, dimpotrivă, sclipirile geniale din creaţiile celor asupra cărora îşi aţinteşte tirul caudin. Nu promovarea valorii este cheia ascendenţei, ci conjunctura. Pentru a răzbate dincolo de ceea ce înseamnă porţile de azbest ale culturii îţi trebuie, este drept, „carneţelul”. Acesta, să ne înţelegem, nu este transmisibil, căci fiecare „cerber cu afinităţi” ţine să îţi parafeze o pagină anume.

De vânzare

România, ţara tuturor posibilităţilor, se vinde ieftin, pe bani puţini, atârnând pe talerul unei balanţe ridicol de măsluite, în care totul este de vânzare. Mai puţin iluziile, acestea oferindu-se gratis odată la patru ani, sau după caz, la cinci. Se vinde flota naţională, se vând societăţi (industriale, comerciale) pe nimic, doar-doar companiile mari vor veni să investească aici, se vinde chiar şi pământ românesc. Negustorii nu tocmesc, nu negociază, doar vând. Tot! Sunt curios: când o să vândă şi simbolurile naţionale? Desigur, pe doi bani, ca să nu ieşim din tipar.

Sub linia de plutire

Considerată cel mai bun exemplu de integrare financiară din Europa, Grecia a cheltuit în ultimii ani mai mult decât îşi putea permite, apoi s-a împrumutat excesiv, fiind acum la un pas de faliment. Aceeaşi situaţia se petrece astăzi în România, care nu a fost nicicând însă un bun exemplu. Mai mult, se împrumută în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, adică membrii guvernului Boc, ne afundă în datorii pe care nici şapte generaţii de azi înainte nu le vor putea onora. Cum România oricum nu mai poate fi adusă, din punct de vedere economic, la linia de plutire, ne putem reprofila pe turismul subacvatic promovat de Elena Udrea, dar desigur, de la anul, pentru că sezonul acesta se apropie de sfârşit.

Piesele nefericite ale unui puzzle

În timp ce politicienii îşi duc somnul confortabil în Parlament şi Guvern, pe banii românilor care nu au salarii şi pensii nesimţite, iar atunci când se trezesc mimează prigoana contra moravurilor de ordin financiar, România suportă chinul metastazic al crizei economice. Învăţământul, sănătatea, turismul, industria, agricultura, transporturile ş.a. sunt într-un mod condamnabil lăsate să viscereze până în pragul abominabilului. Pentru aceasta ne facem vinovaţi şi noi că am crezut în promisiunile lor şi ei că şi-au permis să ne mintă cu atâta neruşinare. Suntem cu toţii piesele nefericite ale unui puzzle numit generic „România eternă şi fascinantă”.

Între politică şi cultură

De ceva vreme, în România, chiar şi cultura a început să fie promovată după unele principii politice. Faptul în sine ar fi, la o adică, o chestiune firească şi nu tocmai. Firească prin prisma faptului că politica este, dacă vreţi, o veritabilă fată Morgana care face şi desface iţele încurcare ale unei societăţi coruptibile aflată undeva la limanul dintre agonie şi extaz şi nu tocmai firească prin felul în care ar trebui să se prezinte ceea ce mai toţi ar numi generic – „cultura”. Privită strict ca instituţie, aceasta este o soră mai mică a politicii. Apucăturile celor două seamănă şi nu aceasta ar fi problema dacă ar exista forma superioară de analiză şi atitudine de care aminteam. Ce ar presupune această formă superioară? Alţi „specialişti” la Cultură! Înţelegeţi ce doriţi prin alţi specialişti, aşa cum şi actualii specialişti înţeleg prin Cultură doar ceea ce vor ei să priceapă: o sursă profitabilă de îndestulare a burţilor pline.

Avocat lovit de preşedinte?

Deşi a fost primit cu ură,

Nu a mai folosit sudalma

Ba l-a poftit chiar la lectură

Recomandând... PUMNUL ŞI PALMA.

Snopit în bătaie de un poliţist

„În pumni” i-a adresat o rugă

Luată drept ameninţare

Să traverseze strada-n fugă,

Ferindu-l de... accidentare!

Miss Word şi româncele din... Irlanda

Privirile ţi le răsfeţi

Cu ale lumii frumuseţi.

Într-al iubirii sanctuar

Noi câştigăm Miss... Trotuar!

Reţinuţi pentru furt calificat

În vizită pe la olteni

Să vadă ce şi cum mai fură

Au prins în Termo la Turceni

Chiar... ŞAPTE DINTR-O LOVITURĂ!

12 tone de cărbune furate de la CE Rovinari

Să-şi umple de cărbuni căsuţa

Mergea la bandă cu căruţa

Dar vremile mai schimbă scula

Şi azi se fură cu bascula.

Legea salarizarii bugetarilor

Parcă-i o lege a terorii

Apreciază realiştii:

Bagă „la dubă” infractorii

Şi dă afară poliţiştii.

Programul „Fructe în şcoli” în anul şcolar 2010/2011

Când fondurile-s efemere

E o speranţă de tot hazul

Voi vreţi să dăm la şcoală mere

Şi nouă ne tăiară... gazul!

Demisia sau... fuga din PDL

Independent s-a declarat,

Mâhnirea lui e chiar profundă

Dar cine-i oare vinovat

Că „vasul” lor se cam... scufundă?

Ajutorul acordat de către Uniunea Europeană

Pâine vom face din făină,

Ulei ne-or da, puţină sare,

Lapte, apoi or să ne vină

Alte produse-alimentare!

continuare din prima pagină

Nimeni nu-şi mai aminteşte ce înseamnă curăţenia morală şi cea fizică, atât de îndrăgite de „bătrânii” noştri.

Curăţenia acasă, la locul de muncă ori la ieşirea în natură au ajuns azi nişte... himere. Nişte vise pe care le trăim atunci când copiii şi nepoţii noştri ajunşi până în nordul – civilizat – al Europei ne povestesc ce curat e acolo, cum trebuie să fii atent la fiecare pas, să nu cumva să arunci pe jos o bucată de hârtie, o ţigară (dacă eşti cumva într-un loc, cam rar, unde este permis fumatul), ca să nu mai vorbim de peturi goale de la diferite produse alcoolice sau nu.

Să-ţi goleşti cumva scrumiera maşinii la o intersecţie, în timp ce aştepţi la semafor? Ferească Domnul!

Oraşe şi localităţi, în general, curate, fără urmă de resturi alimentare, de hârtii sau peturi aruncate la întâmplare din cauza lipsei de... pubele.

Păduri şi câmpii curate, fără urmă de resturi alimentare, de hârtii sau peturi, rămăşiţe ale trecerii prin zonă a „iubitorilor de natură”!

Cinci sute cincizeci şi opt

Înainte de ’89 românii se descurcau. Unii se descurcă şi azi bine, în plină criză, alţii chiar foarte bine, iar cei mai mulţi… s-ar descurca şi ei, dacă ar avea bani. Cum astăzi banul dictează, iar România – oloagă politic, mută economic şi oarbă în justiţie – se afundă în criză, guvernul P.D.L.-iştilor şi al acoliţilor mercenari independenţi şi de la U.D.M.R., fixează taxe. Conform unui studiu recent, suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de taxe şi tarife de natură fiscală sau nefiscală: 558. Da! Aţi citit corect: CINCI SUTE CINCIZECI ŞI OPT. La Ministerul Economiei există 41 de astfel de taxe, 40 la Ministerul Transporturilor, 37 la Ministerul Agriculturii, 35 la Sănătate, 30 la Justiţie… şi ne oprim aici, lista fireşte, continuând. Să nu intrăm însă în panică. Suntem pe ultimul loc în Europa la număr de taxe plătite, conform aceluiaşi studiu.

Animale sălbatice, iepuraşi şi căprioare, care se aventurează până pe spaţiile verzi ale locuinţelor, fără teamă că s-ar putea să fie prinse, jupuite şi transformate în grătare de cetăţeni flămânzi sau nu.

Ce uită să ne povestească iubiţii noştri copii şi nepoţi, este cam la cât se ridică amenda pentru o asemenea faptă „vitejească”! Pentru cei curioşi, vă pot spune eu: se pleacă de la echivalentul a 100 de Euro şi se ajunge până la 2-3000 – adică două – trei mii de Euro, pentru sfidarea normelor de comportare civilizată.

Să nu mai vorbim de faptul că fiecare cetăţean se simte obligat să te anunţe că ai încălcat o normă de trai în comun – să încerce şi la noi! – şi chiar să anunţe organele de ordine că în zona lor de responsabilitate se află un... contravenient.

Şi să nu mai vorbim de faptul că fiecare comunitate se simte obligată să păstreze această ordine şi curăţenie până la amănunt.

Oare s-ar putea să avem şi noi vreodată aşa ceva? Să ne simţim obligaţi să ne respectăm semenii, să ne respectăm mediul înconjurător, să ne respectăm pe noi?!?

Şi dacă nu ne simţim obligaţi de percepte morale, să fim obligaţi de norme legale care să ne frigă până în fundul buzunarelor noastre şi aşa destul de... necivilizate.

Abia aştept zilele în care consiliile locale şi primăriile se vor simţi obligate să păstreze prin orice mijloace curăţenia fizică şi morală în localităţile de care răspund, iar dacă nu „se simt” să fie obligate prin lege, de Agenţiile de Ordine Publică, de Mediu şi de Sănătate Publică, plătite şi ele cu bani grei din... buzunarele noastre necivilizate.

Până atunci rămânem cu tradiţia - neacoperită prin fapte - că am fost şi suntem un popor civilizat şi civilizator...